Cercetași, azimut Colibița

Cercetașii se întorc iarnă de iarnă, în tabere temporare de instrucție la munte. Și anul acesta, în perioada 15-26 ianuarie, cazarmă le-a fost tabara de instucție Colibița. Astfel, în zona Munților Bârgăului cercetașii Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” s-au antrenat pentru îmbunătățirea capacității de efort fizic şi psihic și pentru perfecționarea deprinderilor de ducere a acțiunilor militare în teren muntos-împădurit și în condiţii meteo dificile.

În programul de instruire al militarilor au fost incluse exersarea orientării topografice pe timp de zi și pe timp de noapte, instrucția pe schiuri, traiul în condiții de izolare și teme de instrucție tactică.

La acestea s-a adăugat exersarea abilităților de a crea un adăpost, de a-l securiza, de a procura hrana prin realizarea unor capcane pentru păsări sau vânat de mici dimensiuni. Reușita în filtrarea apei, tehnicile de aprindere a focului și mascarea în teren, toate fac parte din antrenamentele obișnuite ale cercetașilor. În lupta cu lapovița ninsorile abundente și temperaturile geroase, cercetaşii s-au folosit de ceea ce le-a oferit natura.

De asemenea, exerciţiile de conducere a tehnicii din dotare, pe drumuri cu pante acoperite cu zăpadă şi gheaţă, au constituit o oportunitate pentru dezvoltarea deprinderilor mecanicilor conductori.

Text și foto: plt. Ioana Nistorescu

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1 2