La mulți ani, ”Orizont militar”!

 

 

-         Extras din mesajul comandantului Diviziei 4 Infanterie ”Gemina” cu prilejul sărbătoriririi a 70 de ani de la înființarea ziarului ”Orizont militar” -

 

Dragi camarazi,

Într-o eră aflată în permanente schimbări, de fond și de formă, faptul că Ziarul „Orizont militar” aniversează 70 de ani de existență reprezintă dovada câștigării unei adevărate curse a anduranței...

În exercitarea oricărei acțiuni, fie ea firească, obișnuită, fie cu specific militar, cu toții ne folosim de cuvinte. Ele au puterea de a porni ori de a aplana conflicte și cu ele ați reușit, prin colectivul de astăzi, dar și prin cel de ieri, să surprindeți și să evidențiați nu doar evenimentele majore, ci și viața diviziei. Militarii sunt oameni speciali, dar care posedă, la rândul lor, sentimente și idealuri, care îi fac să fie ceea ce sunt. Ați reușit, și reușiți întotdeauna, să fiți alături de ei și să creați punți între viața cazonă și mediul civil, între diferitele unități și mari unități, între cei care luptă și se instruiesc sub diferitele arme și specialități militare.

Pentru toate acestea, vă felicit și vă mulțumesc, în nume personal, dar și în numele comenzii Diviziei 4 Infanterie „Gemina”. La mulți ani, „Orizont militar” !

 

Comandantul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”

General de brigadă

                             dr. Virgil-Ovidiu Pop

 

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1 2