Veteran de
război, de-o vârstă cu Unirea
S-a născut în timpul Primului Război
Mondial, în luna în care s-au reluat luptele pe Frontul de Est, a luptat în cea
de-a doua conflagrație mondială, a fost decorat de Regele Mihai, iar anul acesta
sărbătorește, la fel ca și țara în slujba căreia s-a pus, 100 de ani. E povestea
căpitanului în retragere Petru Nistorescu din Ludeşti, Hunedoara.
În 1939, a fost încorporat în
Regimentul 92 Infanterie Orăştie, la compania de transmisiuni, iar trei ani mai
târziu pleca pe front, ca și telefonist la comanda regimentului. În Campania din
Est a luptat în Crimeea, Caucaz, Rostov pe Don, a ajuns până lângă Stalingrad şi
a participat la bătălia de la Cotul Donului. Pe Frontul de Vest a luptat în
munţii Tatra, apoi la Bratislava, iar finalul războiului l-a găsit la Brno (Cehoslovacia).
În semn de recunoștință, pentru eroismul demonstat pe câmpul de luptă, în 1943
Petru Nistorescu a fost decorat de către Regele Mihai cu medalia ,,Bărbăţie şi
Credinţă cu Spade, clasa a III-a". A mai primit Medalia ,,Crucea comemorativă a
celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945", dar și titlul de "Cetăţean de
Onoare al Judeţului Hunedoara".
La împlinirea celor 100 de ani, Asociația
Veteranilor de Război, filiala Hunedoara, în colaborare cu autoritățile
publice locale și județene, l-a sărbătorit pe căpitanul în
retragere Petru Nistorescu, alături de prieteni și familie. În cadrul
evenimentului, veteranul a fost distins și cu titlul de "Cetăţean de Onoare al
Comunei Orăştioara de Sus”.