Ziua Culturii Naționale, la Cluj-Napoca
„Eminescu
– Expresia
integrală a sufletului românesc”
(N.
Iorga)
Ziua
Culturii Naționale a fost marcată la Cluj-Napoca printr-o ceremonie organizată
la statuia lui Mihai Eminescu, în fața Teatrul Național Lucian Blaga. Programul
manifestării a inclus o slujbă de pomenire a marelui poet și depuneri de coroane
de flori. Printre cei prezenți la eveniment s-au numărat primarul municipiului
Cluj-Napoca, Emil Boc, reprezentanți ai instituțiilor clujene de învățământ și
de cultură, locțiitorul comandantului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, general de
brigadă Nicolae Tonu, precum și grupuri numeroase de elevi.
***
15 ianuarie, data naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu
(1850-1889), a fost decretată Zi a Culturii Naţionale prin Legea nr. 238 din 7
decembrie 2010.
Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani. A fost poet,
prozator, dramaturg şi jurnalist, socotit de critica literară postumă drept cea
mai importantă voce poetică din literatura română.
„Rareori un neam întreg s-a regăsit într-un poet cu atâta spontanitate și atâta
fervoare cu care neamul românesc s-a regăsit în opera lui Eminescu.”
(Mircea Eliade)