Regimentul 317 I.S.R. ,,Vlădeasa” şi trupa
Iris
la
Serbările Zăpezii din Băişoara
În data de 23 februarie a.c., militarii Regimentului
317 I.S.R. ,,Vlădeasa” au avut onoarea de a prezenta, turiştilor aflaţi în
staţiunea Băişoara, activitatea, echipamentele, tehnica şi armamentul aflate în
dotarea regimentului. O surpriză plăcută a fost şi vizita membrilor trupei Iris
la standurile cercetaşilor.
De asemenea, sute de copii, participanţi la competiţiile organizate de Palatul
Copiilor din Cluj-Napoca, au asistat la exerciţiul tactic organizat de militarii
Regimentului
317 I.S.R. ,,Vlădeasa” pe pârtia de schi din staţiune.
Ca o premieră, în acest an, militarii au luat parte la festivitatea de premiere
a concursului şcolar de schi fond ,,Micii vânători de munte”, organizat
de Inspectoratul Școlar Cluj în cadrul Serbărilor Zăpezii, la care s-au întrecut
cei mai buni schiori din cadrul şcolilor generale, din mediul rural, din judeţul
Cluj.