Infanteriștii nemțeni, un sfert de veac în Armata României

Batalionul 634 Infanterie „Petrodava” a aniversat 25 de ani de existenţă. Cu acest prilej la sediul unității a fost organizată o ceremonie militară, la care au luat parte reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, locţiitorul comandantului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, general de brigadă Nicolae Tonu, comandantul Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”, general de brigadă Remus Bondor, foştii comandanţi ai unităţii, cadre militare în activitate, în rezervă şi în retragere. În cadrul ceremoniei, Drapelul de Luptă al unității a fost decorat cu Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării. Activitatea s-a încheiat cu defilarea militarilor Batalionului 634 Infanterie „Petrodava”.

***

Unitatea a luat fiinţă la data de 2 aprilie 1994, sub denumirea de Batalionul 567 Infanterie. Un an mai târziu, a fost restructurat şi a primit, odată cu Drapelul de luptă, şi actuala denumire – Batalionul 634 Infanterie „Petrodava”.

Foto: Lucien Covalciuc

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1