„Gemina Cluj”, prima prezență la o competiție europeană
Echipa de minifotbal
„Gemina Cluj” și-a încheiat vineri parcursul în turneul Euro Business Cup după o
partidă tranșată prin loviturile de la 7 m. A fost prima participare la o
competiție europeană pentru echipa formată din militari ai Diviziei 4 Infanterie
„Gemina”, luptători
care poartă în suflet dragostea de țară, dar și pasiunea pentru sport, în
special pentru minifotbal.
La finalul
competiției, generalul de brigadă Nicolae Tonu, antrenor-jucător a declarat:
„Suntem mândri
că am reprezentat România, dar aventura europeană, din păcate, s-a încheiat
vineri după un meci pe care l-am controlat în totalitate, dar în care ne-a
lipsit norocul. Ne-au egalat, iar loviturile de la 7 m ne-au oprit visul.
Am convingerea că atât eu, cât și întreaga echipă am putut învăța din această
experiență și sunt convins că greul abia acum începe. Doar așa vom putea
demonstra, în viitor, că steagul României și emblema D.4 I merită puse pe cea
mai mare poziție a podiumului. Vom continua proiectul început de noi, ,,Prietenie
prin sport". Vom continua cu o mai mare abnegație și dorință toate proiectele
începute și vom construi pentru viitor. Totdeauna în sport unii câștigă și alții
pierd. Cei care câștigă merg mai departe. Noi rămânem cu amintirile și cu
dorința de a reuși mai mult data viitoare. Oricum, toată lumea merită felicitări
pentru sacrificiile și eforturile făcute pentru ca despre români și ROMÂNIA să
se audă și mai mult în Europa, prin propaganda sportului. Banerul Diviziei 4
Infanterie „Gemina” a stat la tribuna oficială pe parcursul întregii competiții.
Am legat noi prietenii, altele le-am întărit.
Dragi camarazi, mulțumesc pentru efort atât vouă, cât și familiilor
dumneavoastră, care v-au sprijinit și ajutat să puteți veni la competiție în
concediu. Facem sport din pasiune, în timpul liber și pe banii noștri.
Competiția a generat costuri substanțiale pe care le-am suportat noi și câțiva
oameni generoși, puțini la numar, dar cu suflet mare și care nu doresc să fie
mentionați. Mulțumesc tuturor celor ce ne-au ajutat, dar și celor care puteau să
o facă, dar nu au făcut-o. Ce vom face în viitor? Ne vom perfecționa, întări și,
bineînțeles, vom continua să participăm la toate competițiile din țară și nu
numai.”
Rezultatele înregistrate de „Gemina Cluj” în cadrul „Euro Business Cup”:
Idf –
Gemina: 1 – 5
Ecos –
Gemina: 2 - 2
Gemina –
Agroindbank: 3 - 3
Gemina -
Stara zagora: 1-1 (timp regulamentar) 5 – 6 (după penalty-uri).
Felicitări și mult succes în competițiile următoare!