„Subofiţerul/Soldatul Anului”, etapa pe Regimentul 50 Rachete Antiaeriene
Săptămâna aceasta, s-a desfăşurat competiţia „Subofiţerul/Soldatul Anului”,
etapa pe Regimentul 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureşianu”, ediţia 2019.
Concurenţii au parcurs pe timpul desfăşurării competiției probe teoretice şi
practice care le-au testat nivelul de cunoaştere a noţiunilor de pregătire
militară generală, a competenţelor lingvistice, a modului de desfăşurare a
tragerilor cu armamentul de infanterie, și au avut posibilitatea să-și
demonstreze abilităţile şi deprinderile formate în disciplinele geniu, C.B.R.N.,
transmisiuni, topografie militară, instrucţie sanitară, instrucţie de front şi
pregătire fizică militară.
Clasamentul la finalul competiției:
- Grupa maiștri militari și subofițeri:
locul I - sg. Andrei Tiucă;
locul II - m.m. Florin Rus;
locul III – m.m. Viorel Chira;
- Grupa gradați și soldați profesioniști:
locul I - cap. Ciprian Bodea;
locul II - frt. Mihai Lazăr;
locul III - cap. Florin Petrescu.
Festivitatea de premiere a fost condusă de comandantul Regimentului 50 Rachete
Antiaeriene „Andrei Mureşianu”, colonel Ioan Munteanu, care i-a felicitat pe
subofiţerii implicaţi în organizarea competiţiei şi pe competitori pentru
rezultatele obţinute, modul de comportare şi profesionalismul demonstrat pe
timpul desfăşurării probelor, urându-le succes celor care vor reprezenta
unitatea în etapele organizate de către eşaloanele superioare.
Foto: frt. Bucura Cosmin
Text: cpt. Marius Liuțe