Ziua NATO, marcată în garnizoana Cluj-Napoca

 

Astăzi, 5 aprilie, cu ocazia aniversării Zilei NATO, la sediul Comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina” au fost înălțate pe catarg Drapelul Național al României și Drapelul Alianței Nord-Atlantice.

Prin ceremonia în format restrâns s-a marcat aniversarea celor 16 ani de la momentul aderării României la NATO. În anul 2020, manifestarea dedicată Zilei NATO a fost un prilej de a reafirma angajamentul nostru de militari responsabili, pentru sprijinul autorităților publice în situația actuală de criză umanitară.

Ziua NATO din acest an ne surprinde, atât pe noi, românii, cât și întreaga comunitate a Alianței, în mijlocul unei lupte cu un inamic invizibil dar redutabil, o luptă în care sunt angajate la maximum resursele naționale și aliate, o luptă în care fiecare dintre noi are un rol bine stabilit și își poate aduce o contribuție semnificativă în acest efort unanim de combatere a răspândirii COVID-19.

În aceste momente de cumpănă, este mai important ca oricând să ne gândim la unitate, la spiritul de solidaritate care izvorăște din însăși rațiunea de a fi a Alianței, la cum putem să ajutăm pe cei care au nevoie de noi sau unde putem să cerem chiar noi ajutor (...) însă sunt sigur că, prin respectarea procedurilor îndelung exersate și a noilor măsuri de prevenție și limitare a răspândirii COVID-19, vă veți duce până la capăt misiunile încredințate, alături de aliații si partenerii din NATO, precum și în țară, împreună cu colegii din Ministerul Afacerilor Interne. Sunt convins că prin perseverență, prin respectarea regulilor și prin punerea în practică a cunoștințelor acumulate, vom învinge acest inamic nevăzut”.

                                    Nicolae Ionel Ciucă, ministrul Apărării Naționale

 

***

La 29 martie 2004, România a aderat în mod oficial la NATO, prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, statul depozitar al Tratatului Atlanticului de Nord. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului românesc la sediul NATO.

Ziua NATO, în țara noastră este marcată potrivit Legii nr. 390 din 2004, în fiecare an, în prima duminică a lunii aprilie. Este o manifestare dedicată democrației, spiritului european și euroatlantic.

 

Foto și text: Ioana Nistorescu

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1