Din
„Cuibul
Șoimilor”, despre oameni frumoși
Ziua în care trebuie să devii matur, e ziua în care de tine depind
mai mulți oameni, ziua în care realizezi că e timpul să pui în practică tot ceea
ce ai învățat, și chiar mai mult decât atât, să îți asumi responsabilitatea că
de tine depinde formarea altora. Leadership, seriozitate, implicare, regulamente,
toate acestea încep să prindă viață în practică, la instrucție, și realizezi că
nu ai altă alternativă decât să te implici total.
Sublocotenentul Emil Istrate a trăit aceste sentimente în primul an de carieră,
când a răspuns cu brio provocării de a instrui prima serie de soldați gradați
profesioniști, formați în cadrul Batalionului 812 Infanterie ,,Bistrița”.
Cum a simțit povara responsabilității primelor luni de carieră, care au coincis
cu debutul pandemiei, ne mărturisește chiar el: ,,Prima lună a fost intensă, am
avut multe de învățat atât ca lider, cât și ca militar. Consider că la început
de carieră a fost un plus pentru mine să am oportunitatea să formez o nouă serie
de soldați, pe care voi avea satisfacția să-i văd și de acum încolo cum
evoluează. E o onoare și în același timp o responsabilitae imensă.”
Totodată noii soldați gradați profesioniști, îi apreciază atitudinea și felul în
care îi înțelege, fiind un exemplu de urmat pentru ei.
,,Eram la educație fizică militară, am dat tot ce era mai bun în noi, am făcut
întreaga miscare cu cântec, ne-a plăcut mult…am transpirat grozav și a doua zi
l-am rugat să ne învețe versurile. Domnul sublocotenent a zâmbit și ne-a
mărturisit că nu le știe, deoarece nu era un cântec știut, l-a spus pe loc, așa
a simțit să ne motiveze.”
Cu o sinceritate desăvârșită, tânărul sublocotenent, mărturisește că: ,,Nu mă
așteptam să întâlneasc în cadrul Batalionului 812 Infanterie, oameni atât de
frumoși din toate punctele de vedere, oameni deschiși, cu o vastă experiență,
având la activ multe misiuni, gata oricând să-ți împartășească experiența cu
atâta bunăvoință și modestie”.
În concluzie, avem multe de învățat unii de la alții și acest lucru este
minunat, avem o echipă excepțională și cu toții suntem marea și frumoasa familie
a ,,Șoimilor”.
Text si
foto: Zitta-Gabriela Bodea