Ziua Veteranilor din teatrele de operații marcată în garnizoana Bistrița

 

Miercuri, 11 noiembrie, la Monumentul Eroilor al Batalionului 812 Infanterie ,,Bistrița", a avut loc ceremonia dedicată Zilei Veteranilor din teatrele de operații.

 

În cadrul ceremoniei, comandantul Brigăzii 81 Mecanizată ,,General Grigore Bălan", colonel Cornel-Traian Scurt, a transmis mesajul șefului Statului Major al Apărării cu prilejul acestei zile, a înmânat moneda aniversară dedicată sărbătoririi zilei Armatei României, acordată de către șeful Statului Major al Apărării, colonelului în retragere Gheorghe Podar, președintele filialei județene Bistrița Năsăud a asociației Veteranilor de război și a acordat certificate de apreciere voluntarilor Invictus România care au participat la cea de-a VII-a ediție a Ștafetei Veteranilor.

 

***

Ziua Veteranilor a fost instituită prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea şi completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celor decedați.

 

11 noiembrie 1918 reprezintă ziua în care, prin Armistițiul de la Compiègne, între Puterile Antantei și Germania se punea capăt Primului Război Mondial şi se creau condiţiile necesare realizării, în ţara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

 

 

Text: Antonia Coroiu

Foto: Zitta-Gabriela Bodea

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1