Student masterand al UBB Cluj-Napoca, câștigător al „Concursului de lucrări licență/disertație/eseu cu tema România în NATO – 15 ani”

„Concursul de lucrări licență/disertație/eseu cu tema România în NATO – 15 ani” și-a desemnat câștigătorii, iar premiul I a ajuns la Cluj-Napoca. Ovidiu Cristian Creța, student masterand în cadrul programului „Leadership și comunicare în organizațiile internaționale” al Universității „Babeș Bolyai”, a convins juriul cu studiul de caz al lucrării sale de licență privind apartenența României la NATO și poziția sa în flacul estic al alianței.

Premiul a fost înmânat la sediul comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, într-un cadru festiv restrâns, ca urmare a restricțiilor impuse de pandemia COVID-19. Activitatea s-a desfășurat în prezența comandantului marii unități, general-maior Dorin Blaiu, iar din partea UBB Cluj-Napoca au participat lectorul dr. Claudiu Marian, director al Departamentului de Studii Internaționale și Istorie Contemporană,  și general-maior (r) Ioan Manci, fost comandant al diviziei și conferențiar universitar în cadrul aceluiași departament al UBB. Ovidiu Cristian Creța a declarat că, deși avea încredere în lucrararea lui, nu se aștepta să primească premiul I, acesta venind ca o recompensă în plus pentru viziunea îndrăzneață abordată în studiul de caz. Pe lângă diploma de excelență și volumele primite, Ovidiu Cristian Creța se va bucura și de o vizită de documentare într-o unitate militară subordonată Statului Major al Forțelor Navale, care va include și o ieșire în larg.

***

Ministerul Apărării Naționale, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Educației Naționale, sub umbrela inițiativei de informare publică #WeAreNATO, a lansat campania „România – 15 ani în NATO. 70 de ani de la înființarea Organizației Nord-Atlantice”. Concursul de lucrări licență/disertație/eseu a făcut parte din această campanie și a avut ca scop promovarea valorilor fundamentale ale statului, Armatei României și ale NATO, adresându-se studenților înscriși la un program de studii din domeniile Relații internaționale și studii europene, Informații și securitate națională, Științe militare, Științe politice (studii universitare de doctorat, masterat sau licență).

 

Text: Cristina Toma

Foto: Ionuț Suciu

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1