Viitori militari, la început de drum
O nouă serie de cursanți a început, la finalul
lunii ianuarie, modulul de instruire în unități din subordinea Diviziei 4
Infanterie „Gemina”, făcând, astfel, primul pas spre o carieră militară ca
soldați gradați profesioniști.
La
Regimentul 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu”, viitorilor militari le-au
fost prezentate principalele categorii de armament individual și Drapelul de
Luptă al unității. Noii recruți au participat la o tragere demonstrativă unde au
fost instruiţi cu privire la modul de întrebuinţare a armamentului individual.
Cursanți
se instruiesc și la Batalionul 811 Infanterie „Dej”. Viitorii infanteriști au
asistat la un exercițiu cu trageri demonstrative în poligonul Beclean. Militarii
batalionului au executat trageri pe timp de zi și de noapte, cu armamentul ușor
de infanterie, iar noii recruți au putut observa efectul la țintă și puterea de
foc a armamentului din dotarea unității.
Un moment emoționat pentru
viitorii militari l-a reprezentat înmânarea, într-un cadru festiv, a
armamentului individual. Cu toții au răspuns, cu mândrie și emoție în glas,
„Servesc patria!” la cuvintele de încredințare: „În numele patriei îți înmânez
arma!”.
Activitățile s-au desfășurat cu
respectarea a normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.
***
În perioada ianuarie-iunie, peste
190 de cursanți se vor instrui în 13 unități militare din aria de
responsabilitate a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.
Text: Marius Liuțe, Doru Moț
Foto: Marius Liuțe, Flaviu Brehar