Vineri, 7 ianuarie, într-un cadru festiv, a avut loc conferirea de certificate
de apreciere și ,,Medalia Invictus”, de către comanda Brigăzii 61 Vânători de
Munte ,,General Virgil Bădulescu”, în numele Alteței Sale Regale, Principele
Radu, al
șefului
Statului Major al Apărării general Daniel Petrescu și INVICTUS România, în semn
de apreciere pentru întreg efortul depus, militarilor activi, în rezervă,
militarilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita
și
elevilor din instituțiile de învățământ din județul Harghita participanți la „Ștafeta
Veteranilor ediția a VIII-a”.
După
ce au fost purtate în alergare, peste 3800 de kilometri, cele 3 ștafete s-au
reunit și astfel, Drapelul Național a putut fi arborat la Monumentul Ostașului
Român din Carei, ultimul teritoriu eliberat de armata română în Al Doilea Război
Mondial.
Împreună au depus un efort considerabil în îndeplinirea misiunii Ștafetei
Veteranilor de Ziua Armatei.
În
cadrul aceleiași festivități, s-a dat citire ordinelor de împuternicire al
maiorului Marius Baciu pe funcția de locțiitor al comandantului la Batalionul 24
Vânători de Munte ,,General Gheorghe Avramescu” și al maiorului Ion-Claudiu Sava
pe funcția de locțiitor al comandantului la Batalionul 435 Sprijin Logistic
,,Ciuc”.
Text și foto: Alin Trandafir