Batalionul 811 Infanterie „Dej” și Batalionul 812 Infanterie „Bistrița”, 27 de ani de tradiție și profesionalism

 

1 martie 1995 reprezintă data de naștere a celor două batalioane de elită ale Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” și ale Armatei României.

 În scurta istorie, de aproape trei decenii, Batalionul  811 Infanterie  -„Dej" - „Dragonii Transilvani” a fost nominalizat să participe cu efective şi tehnică la peste 30 de exerciții naționale și internaționale majore, precum și la operațiuni și misiuni în teatrele de operații din Kosovo, Irak și Afganistan. Batalionul a fost prima unitate certificată ca forță la dispoziția NATO și totodată prima structură care a participat la misiunea de stabilizare şi reconstrucţie din Irak, în anul 2003.

Încă de la înființare Batalionul 812 Infanterie „Bistrița” – „Șoimii Carpaților” a fost printre primele structuri militare care au participat la misiuni internaționale, unele dintre ele fiind, la acea vreme, la etapa de pionierat pentru militarii români. Ulterior experiența internațională a infanteriștilor bistrițeni s-a diversificat în misiuni cu forțe de nivel batalion sau companie în teatre de operații de pe trei continente – în Angola, Afganistan și Irak.

La 27 de ani de la înființare, în contextul consolidării securității europene și într-un moment în care procesul de restructurare și modernizare a instituției militare se află în plină desfășurare, cele două structuri sunt în măsură să asigure capacitatea operațională adecvată noilor tipuri de conflicte și provocări armate.

Le urăm cât mai multe misiuni îndeplinite „Dragonilor Transilvani” și Șoimilor Carpaților!

Text, foto: Batalionul  811 Infanterie, Batalionul 812 Infanterie

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1