Săptămâna trecută, militarii din subunităţile subordonate comandamentului
Brigăzii 15 Mecanizată ,,Podu Înalt” au executat şedinţe de trageri în poligonul
automatizat Mogoşeşti.
După o instruire temeinică în cazarmă, militarii ieşeni s-au deplasat în poligon
unde au dat o altă serie de examene. Au fost mai multe şedinţe de tragere, pe
specificul fiecărei companii. Serie după serie, militarii au doborât ţintele cu
eficienţă. Fie cercetaşi, genişti, cbrn-işti, poliţişti militari sau
logisticieni, militarii au acţionat profesionist, cu respectarea tuturor
normelor de siguranţă.
Text și foto: Lucian Irimia