Un secol
de viață
La
mulți ani veteranului de război, Conea Grațian, care luni, 1 august, a împlinit
vârstă de 100 de ani.
Acesta a participat încă de la vârsta de 21 de ani la un eveniment de-o
importanță deosebită în istorie, în cel de-al Doilea Război Mondial. În această
zi remarcabilă a fost sărbătorit, de către familie și prieteni, precum și de
reprezentanții autorităților publice locale și județene, Brigăzii 81 Mecanizată
,, General Grigore Bălan’’, Centrului Militar Județean Bistrița-Năsăud și ai
asociaților de veterani.
,,În
1943 am mers acolo în Ungaria pe granița cu Germania. Acolo am fost în gardă 3
săptămâni într-un sat. În toată noaptea trebuia să mergem să păzim de partizani.
Acolo ne-au dus și am stat 3 săptămâni într-o casă și mergeam în satul vecin la
5 km pe jos, 3 inși în toată noaptea cu puștile încărcate cu baionetele pe armă.
Veneau rușii și aprindeau satele și făceau minuni acolo. Mai târziu nu ne-o mai
lăsat acolo fiindcă a venit frontul acolo. Și apoi acolo a fost un pericol, un
pericol de nu ai știut unde să te ferești, de unde vin gloanțele, avioanele
rușilor veneau întruna. Avioanele aveau mitraliere lângă motor și se băteau cu
ai noștri acolo sus. Atunci nu știai pe unde să te ascunzi. Eu am scăpat, m-o
ferit Dumnezeu.’’, ne-a mărturisit veteranul de război, Conea Grațian, în cadrul
unui interviu.
La
muți ani cu sănătate!
&Raluca Mureșan