𝐅𝐢𝐧𝐚𝐥𝐮𝐥
𝐞𝐱𝐞𝐫𝐜𝐢𝐭̦𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢
𝐦𝐮𝐥𝐭𝐢𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥
𝐒𝐀𝐑𝐌𝐈𝐒
𝟐𝟐/𝐎𝐋𝐓
𝟐𝟐
În ajunul
sărbătoririi a 31 de ani de existență, Brigada 61 Vânători de Munte „General
Virgil Bădulescu” a
finalizat cu succes una dintre cele mai importante etape de instruire, exercițiul
multinațional SARMIS 22 / OLT 22, planificat și condus de Brigada 2 Vânători de
Munte „Sarmizegetusa”.
Pentru
prima dată, la SARMIS 22, exercițiul emblematic al Brigăzii 2 Vânători de Munte
„Sarmizegetusa”, a fost conectat cu exercițiul de instruire OLT 22 al Brigăzii
61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu”, reunind astfel cele două mari
unități de vânători de munte din armata României.
Alături de
militarii români au participat și militari din Batalionul 2 Royal Gurkha Rifles
din Marea Britanie și militari din Regimentul 26 Infanterie ,,Blue Spaders" din
Divizia 101 Aeropurtată din S.U.A.
În același
timp, structura de sprijin medical operațional de tip Role 2, încadrată cu
personal medical al Spitalului Militar de Urgență „Regina Maria” din Brașov, a
fost dislocată în raionul Brădet pe timpul întregului exercițiu și a acționat în
sprijinul vânătorilor de munte.
Ceremonia
de închidere a exercițiului multinațional SARMIS 22 / OLT 22 a avut loc joi, 13
octombrie, în garnizoana Brașov, unde comandanții celor două brigăzi de vânători
de munte, colonel Nicolae Gabriel Oros și colonel Marian Dragomir, alături de
comandantul Spitalului Militar de Urgență ,,Regina Maria", colonel doctor
Alexandru Keresztes, au înmânat certificate de apreciere și plachete cu
însemnele exercițiului, militarilor care s-au remarcat pe timpul activităților
de instruire.
Pe această
cale, le urăm militarilor Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil
Bădulescu” multă
sănătate, putere de muncă și la cât mai multe activități de intruire de succes,
așa cum ne-au obișnuit în cei 31 de ani de existență.
LA MULȚI
ANI!
Text:
Oana Boier &
Alin Trandafir
Foto: Alin
Trandafir