Trenul Regal, în gară la Cluj-Napoca
Majestatea Sa Custodele Coroanei și Principele Consort, împreună cu Principesa
Sofia, au pornit în călătoria de la Cluj spre Alba Iulia cu ocazia Centenarului
Încoronării, vineri, 14 octombrie.
La ceremonia de plecare a Trenului Regal au participat comandantul Diviziei 4
Infanterie ,,Gemina”,
general de brigadă
Nicolae Tonu și Muzica Militară a marii unități care a intonat Imnul Național
al României, Imnul Regal și Marșul Carol I.
Pe parcursul călătoriei cu Trenul Regal, Familia Regală a fost alături de
voluntari ai Crucii Roşii Române, de elevi olimpici şi de reprezentanţi ai
proiectelor aflate sub Înalt patronaj regal.
Text:
Oana Boier
Foto: Emil Moritz