Semimaratonul Eroilor Invictus
Bucurie, entuziasm, emoții
și un adevărat succes, așa putem descrie în câteva cuvinte experiența trăită,
sâmbătă 27 mai, la prima ediție a concursului de alergare ,,Semimaratonul
Eroilor Invictus’’, organizat de Invictus România împreună cu Primăria Bistrița
și Brigada 81 Mecanizată ,,General Grigore Bălan’’ în municipiul Bistrița.
Cu dorința de a sărbători
prin sport eroii și de a promova valorile naționale și respectul față de țară și
neamul românesc, concursul a reunit la start peste 550 de alergători din țară și
străinătate, de toate vârstele, profesioniști sau amatori, militari sau civili.
Un moment aparte în cadrul
activității, l-a constituit acordarea de medalii și diplome, în semn de
apreciere, militarilor răniți din echipa Invictus România din partea
directorului Statului Major al Apărării, general-locotenent Corneliu Postu.
Foto: Raluca Mureșan, Teodora Uifelean
Text: Raluca Mureșan