Ceremonie de predare–primire a comenzii la Batalionul 634 Infanterie ,,Mareșal Jozef Pilsudski"

 

Marți, 5 septembrie, la sediul Batalionului 634 Infanterie ,,Mareșal Jozef Pilsudski" din Piatra Neamț, în prezența comandantului Brigăzii 15 Mecanizată ,,Podu Înalt", colonelul Claudiu-Mădălin Tamaș, s-a desfășurat ceremonia de predare-primire a comenzii și a Drapelului de Luptă, între comandantul unității, locotenent-colonelul Ovidiu Pădurariu și locțiitorul comandantului, locotenent-colonelul Lucian Liche. La activitate au participat reprezentanți ai structurilor din cadrul Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională din garnizoana Piatra Neamț.

În semn de recunoștință pentru activitatea și profesionalismul demonstrate de către locotenent-colonelul Ovidiu Pădurariu pe timpul cât a fost la comanda unității, comandantul Brigăzii 15 Mecanizată ,,Podu Înalt", colonelul Claudiu-Mădălin Tamaș, i-a adresat cuvinte de apreciere și mulțumire, oferindu-i placheta cu însemnele brigăzii și o diplomă de excelență.

La final, ceremonia de predare-primire a comenzii și a Drapelului de Luptă al Batalionului 634 Infanterie ,,Mareșal Jozef Pilsudski" s-a încheiat cu defilarea personalului militar sub comanda noului comandant de batalion.

 

Text: Vasile Vânău

Foto: Alin Niculescu

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1