„Marșul Lupilor Negri”, ediția a IV-a

Sâmbătă, 09 septembrie, la sediul Batalionului 151 Infanterie „Războieni”, s-au aliniat la startul competiției dedicată aniversării a 29 de ani de existență a structurii ieșene, aproximativ 200 de participanți de toate vârstele, militari și persoane civile, iubitoare de mișcare ce au vrut să-și testeze limitele, precum și persoane din Sistemul Național de Apărare și Ordine Publică.

,,Marşul Lupilor Negri” a fost alcătuit din două probe: cea de anduranţă care a cuprins o alergare cu echipament specific în teren variat, pe o distanță de aproximativ 10 kilometri și proba de agilitate specifică, reprezentată de parcurgerea unui traseu tehnico-aplicativ.

Sportul constituie o componentă importantă a pregătirii militarilor, iar această competiție aniversară și aplicativ-militară este deja o tradiție, bucurându-se de un public generos, dornic să participe an de an la noile provocări.

Pe durata desfăşurării marşului au fost pregătite şi alte activităţi specifice mediului militar, printre care se numară prezentarea de tehnică militară, atelierul sanitar, unde colegii noștrii au împărtășit tehnici de bază pentru acordarea de prim-ajutor, atelierul pentru tehnici de cercetare-supraveţuire, exerciţii demonstrative de luptă în mediul urban și jocuri pentru copii. În acest an s-au alăturat activității și militarii din Republica Moldova, cu care Lupii Negri au desfășurat de-a lungul timpului activități de instruire în comun.

Chiar dacă a fost o atmosferă de sărbătoare, competiţia a fost una disputată stabilindu-se şi un clasament final. Locul I categoria masculin, a fost adjudecat de către domnul Cătălin Atănăsoaei, locul al II-lea a fost ocupat de către domnul Ion Rădeanu, iar locul al III-lea i-a revenit domnului George David. Locul I categoria feminin, a fost adjudecat de către doamna Mirela Ciobanu, locul al II-lea a fost ocupat de către doamna Ana Țepeș, iar locul al III-lea i-a revenit doamnei Ioana Mihaly.

Concurenții au fost premiați de către Comandantul Batalionului 151 Infanterie „Războieni”, locotenent-colonelul Cristian Mihoci.

Felicitări organizatorilor și mulțumiri concurenților, care s-au alăturat competiției! Vă așteptăm să ne revedem cu drag la viitoarele ediții cu noi provocări!

Text : Maria-Magdalena Dăscălescu, Constantin Apetroaei

Foto : Constantin Apetroaei

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1 2 3