Monument închinat eroilor din localitatea Beudiu

                Eroii din Primul și al Doilea Război Mondial au fost cinstiți sâmbătă, 16 septembrie, în cadrul unei ceremonii de dezvelire și sfințire a Monumentului Eroilor din localitatea Beudiu, județul Bistrița-Năsăud.

            Activitatea s-a desfășurat în prezența locțiitorului șefului Statului Major al Forțelor Terestre, general-maior Cristian Dan, comandantului Diviziei 4 Infanterie ,,Gemina’’, general de brigadă Cernat Bogdan, comandantului Brigăzii 81 Mecanizată ,,General Grigore Bălan’’, colonel Cristinel-Dumitru Colibaba, a reprezentanților autorităților publice locale și județene, invitaților și locuitorilor din localitatea Beudiu și împrejurimi.

            Ceremonia a inclus slujba de sfințire a Monumentului Eroilor, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului împreună cu soborul de preoți, alocuțiuni, depunerea unei coroane de flori, acordarea titlului de ,,Cetățean de onoare” pentru doi distinși ,,Fii ai satului”, general-maior în retragere Ioan Manci și general-maior în rezervă Dorin Blaiu,  încheiată cu defilarea gărzii de onoare.

            Glorie eternă eroilor neamului!

 

Text și foto: Teodora Uifelean

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1