Comandamentul Diviziei 4 Infanterie „Gemina” și-a deschis larg portile!

Astăzi, 23 aprilie, marea unitate din Cluj-Napoca a fost gazdă pentru cei care au ales să participe la expoziția de armament, echipamente și tehnică militară, organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Forțelor Terestre Române.

Cei interesați de o carieră militară au fost îndrumați de reprezentanții Centrului Militar Zonal Cluj, iar cei mai curajoși s-au aventurat cu tiroliana pregătită de cercetași. Concertele de fanfară ale muzicii militare și tricolorul pictat pe obrazul doritorilor de către militarii Forțelor pentru Operații Speciale au întregit imaginea de sărbătoare.

Totodată, vizitatorii au avut posibilitatea de a face o scurtă reîntoarcere în timp vizitând Muzeul „Mareșal Constantin Prezan”, filiala din Cluj-Napoca a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” din incinta comandamentului diviziei.

Vă mulțumim că ne-ați trecut pragul și de această dată.

 

Text: Oana Boier

Foto: Liviu Burtică, Emil Moritz

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1 2