Militari români, în cadrul misiunii NATO KFOR

Un modul românesc, generat de Brigada 15 Mecanizată din Iași, a fost dislocat recent în Baza Militară Bondsteel. Militarii români încadrează funcții cheie în comandamentul Batalionului 2 Multinațional ORF (Operational Reserve Forces), structură militară mixtă din care mai fac parte militari din Albania, Bulgaria și Grecia.

 Batalionul multinațional și-a asumat angajamentul de a contribui cu forțe și mijloace tehnice la efortul comun de menținere a păcii în această regiune, în cadrul misiunii NATO KFOR. Această participare reprezintă o continuare a ceea ce s-a întâmplat anul trecut, atunci când batalionul multinațional a fost activat pentru prima dată și a acționat timp de aproape 4 luni în această zonă.

***

KFOR este o operație de menținere a păcii în regiunea Kosovo, condusă de NATO din anul 1999, în baza Rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate al ONU. Structurile prezente la această operație au misiunea de a asigura un climat de securitate sigur şi stabil, precum și libertatea de mișcare a tuturor cetățenilor și a comunităților de aici.

Text și foto: Andrei Vicol.

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1