Eagle Warrior 24.07
În cadrul exercițiului ,,Eagle Warrior 24.07”, militarii Batalionului 24
Vânători de Munte „General Gheorghe Avramescu”, alături de militari belgieni din
cadrul Grupului de Luptă al NATO dislocat în România, au parcurs o nouă etapă de
instruire în comun, specifică vânătorilor de munte, izolați, în facilitățile de
instruire din proximitatea garnizoanei Lunca de Sus.
Pe parcursul a trei zile, în cadrul exercițiului de tip FTX ( Exercițiu tactic
în teren) de nivel pluton, „cele două contingente desfășoară activități de
instruire în comun, în teren muntos, puternic frământat, având ca obiectiv
principal cucerirea unui obiectiv fix sau depozit de armament”, conform celor
spuse de către ofițerul participant la exercițiu din partea statului major al
batalionului căpitanul Ionuț Ciucanu.
Totodată, în aceste zile militarii au parcurs ședințe de cunoaștere a
echipamentelor militare din dotarea structurilor, cât și deplasări în teren
muntos greu accesibil.
Text: Alin Trandafir
Foto: Ardeleanu Petruța, Șimon Daniel