,,Militar
în
devenire”
Deșteptare,
înviorare,
instrucție de front, formație de adunare, mers
în
cadență, program de instrucție sunt noțiuni cu care elevii primei serii ai
proiectului pilot ,,Militar
în
devenire” s-au familiarizat deja
în
primele zile de program. După cunoștințe teoretice din domenii cu specific
militar, dar și altele de interes actual ca educația financiară sau antidrog,
poligonul de instrucție a luat locul sălii de clasă. S-au
încurajat
unii pe alții, motivându-se
pentru etapa finală a proiectului când
vor concura
în
cadrul competiției finale.
Am luat și pulsul după cele trei zile de pregătire, iar impresiile
tinerilor au fost
încurajatoare
în
ceea ce privește acest tip de proiect.
„Am aflat de programul ,,Militar
în
devenire” de la un coleg, care este și el aici
în
cadrul proiectului, iar decizia de a participa a fost din scurt dar nu o regret.
Am realizat că un militar trebuie să dețină o serie de calități, unele pe care
le am și eu și altele la care ar trebui să mai lucrez. Proiectul mi se pare până
acum foarte interesant și interactiv și ar putea fi repetat pe viitor deoarece
este o modalitate bună de a face și sport, dar și de a acumula cunoștințe”
Dan
Ștefan Martin, elev al Colegiului Național ,,Emil Racoviță”, profil
matematică-informatică.
***
În
perioada 29 iulie- 2 august și 19-23 august Asociația ,,Mareșal Constantin
Prezan”,
cu sprijinul
Diviziei 4 Infanterie ,,Gemina”, Primăriei și Consiliul Local Cluj-Napoca și
colaboratorilor (Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Banca Transilvania, Rotary
Club, Lions, Carmangeria Moldovan) organizează tabăra ,,Militar
în
devenire” prin care se dorește aducerea unei contribuții la dezvoltarea civică,
a spiritului camaraderesc și a
îmbunătățirii calității
vieții. Tabăra
oferă elevilor
oportunitatea de a dobândi cunoștințe esențiale despre cariera militară, de a-și
dezvolta calitățile fizice, spiritul de echipă și de a intra în competiție
într-un mediu organizat.
Text: Ionuț
Suciu
Foto: Alina Bizău,
Ștefan Szabo, Emilia Sima