Din ringul de kickboxing pe câmpul de instrucție

Cei mai noi soldați ai Brigăzii 15 Mecanizată vin cu povești de viață impresionante. Printre ei se numără și Bogdan Năstase, cunoscut publicului drept „Ciobănașu”, datorită performanțelor sale remarcabile în kickboxing. După ani de antrenament în sport, unde a reprezentat cu mândrie România în numeroase meciuri internaționale, purtând tricolorul pe umeri, Bogdan a decis să își canalizeze disciplina și forța în slujba țării. Astfel, el a făcut un pas important în cariera sa și a devenit soldat gradat profesionist în cadrul renumitului Batalion 151 Infanterie „Războieni”, cunoscut în țară și străinătate drept „Lupii Negri”.

 „Am vrut să-mi pun disciplina și determinarea la încercare într-un mod nou și să îmi servesc țara cu aceeași mândrie cu care am făcut-o în ring. Sper să fiu un exemplu de curaj și devotament pentru toți cei care cred în valorile noastre naționale,” a declarat Bogdan.

În sportul de performanță, dedicarea și disciplina sunt esențiale, iar aceste trăsături se dovedesc a fi la fel de valoroase și în armată. Întrebat despre tranziția de la kickboxing la viața militară, Bogdan a subliniat asemănările dintre cele două domenii: „În ambele cazuri, succesul depinde de pregătirea constantă și de capacitatea de a te autodepăși. Fie că ești în fața unui adversar în ring sau pe câmpul de instrucție, trebuie să fii pregătit mental și fizic.”

Prin povestea sa, Bogdan Năstase demonstrează că performanța nu se limitează la un singur domeniu. Atât în sport, cât și în armată, el rămâne un exemplu de perseverență și de dedicare. Cu o carieră sportivă de excepție și un nou drum în slujba țării, Bogdan este dovada vie că limitele sunt doar o provocare în plus pentru cei hotărâți să își urmeze visurile. În prezent este în plin proces de pregătire și așteaptă cu nerăbdare să primească emblema de „Lup Negru”.

 

Să-i urăm mult succes în noua sa carieră militară și în toate misiunile viitoare!

 

#Brigada15Mecanizată #B151 #LupiiNegri #ArmataRomâniei

Text și foto: Constantin Apetroaei

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1