Construim prezentul. Modelăm viitorul.

În perioada 22–23 mai, la Cluj-Napoca, a avut loc cea de-a doua ediție a conferinței „Liderii Viitorului”, organizată la nivelul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”. Proiectul, inițiat în urmă cu un an de șeful Statului Major al Forțelor Terestre, se adresează tinerilor ofițeri cu potențial ridicat de evoluție în carieră.

Evenimentul a luat naștere din dorința de a crea un dialog informativ și constructiv cu tânăra generație de lideri militari, oferindu-le acestora oportunități valoroase de dezvoltare profesională, dar și prilejul de a întâlni personalități remarcabile, capabile să inspire prin exemplul lor.

După deschiderea oficială susținută de colonelul Claudiu-Ionuț Rotaru, șeful de stat major al Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, au urmat prelegeri susținute de specialiști militari dar și din cadrul mediului civil și academic.

Astfel, evoluția în carieră, pregătirea prin cursuri în afara teritoriului național, legătura dintre leadership-ul militar și antreprenoriat, dar și elemente de comandă din perspectivă psihologică au fost printre temele abordate.

De remarcat a fost și prezența la activitate a specialiștilor din cadrul Centrului Național Militar de Psihologie și Sănătate Comportamentală din București dar și a prof. univ. dr. habil Daniel Metz, prorector al Universității „1 Decembrie” Alba Iulia și cadru asociat la Academia Forțelor Terestre, un bun cunoscător al sistemului militar, dar și un antreprenor de succes.

Activitatea s-a încheiat în prezența comandantului marii unități din Cluj-Napoca, general-maior Bogdan Cernat, care, în cuvântul său, a reiterat importanța unui asemenea proiect și a adresat mulțumiri personalului implicat în buna desfășurare a evenimentului.

Conferința „Liderii Viitorului” rămâne un cadru de dialog deschis, inspirație și formare pentru tinerii ofițeri care vor modela viitorul Forțelor Terestre Române.

 

Text și foto: Ștefan Szabo

 

Thumbnail Image Table
Pages:     1