De la uniformă la podium


Suntem mândri să evidențiem încă o dată dedicarea, disciplina și performanțele remarcabile ale militarilor noștri, care demonstrează că excelența se clădește prin muncă, pasiune și curaj. Astăzi aducem în prim-plan pe Ciulea Antonia, militar în cadrul Batalionului 400 Sprijin „Feleacu”, un adevărat exemplu de determinare, ambiție și perseverență.
Colega noastră a participat în acest weekend la Campionatul Militar de Ju-Jitsu, organizat de Divizia 4 Infanterie „Gemina”, și a obținut performanțe remarcabile. Aceasta s-a clasat pe locul I atât la categoria luptă la sol (Ne Waza), cât și la proba de full contact (AIMAG), demonstrând astfel nivelul înalt al pregătirii sale fizice și mentale.
Performanțele ei nu se opresc aici. Căpitan și golgheter al echipei de fotbal feminin ACS Academia de Fotbal Florești, Antonia a obținut o performanță notabilă. Prin contribuția și determinarea ei de pe teren, echipa a reușit în acest an să promoveze în Liga a II-a.
Antonia este un exemplu despre cum pasiunea pentru sport se poate îmbina armonios cu cariera militară!


Felicitări și mult succes în continuare!
 

Thumbnail Image Table
Pages:     1